Poezie & Proza

Release me

2010-02-26T03:24:00.001+02:00

Release me from living a boring life...

Rutina, plictiseala, nimic, un nimic plicticos, si aceleasi sentimente. Fiecare loc te leaga de el cu anumite sentimente, fie ele bune sau rele. Iti aduci aminte prima data cand ai fost la mare cu cortul, prima senzatie de libertate totala, si nu vei uita niciodata locul unde ai zis pentru prima data "sunt eu, si nimic nu ma poate opri sa fiu eu!". In acelasi timp, locul unde iti desfasori viata de zi cu zi, unde iti tii toate frustrarile, coridorul caminului, pe care ai stat pana la ore dubioase, depanand amintiri si despicand firul in 4 asupra unor probleme mai mult sau mai putin reale, in diferite stadii de betie,cu tot felul de oameni, ti se pare un loc ingrozitor, datorita invalmasirii sentimentelor diferite ca intensitate si semnificatie. Dar totusi cand e gol ti se pare atat de pustiu si sinistru chiar. In clipele acelea nu te mai leaga decat o stare de visare la fel de sinistra ca si coridorul in sine. Cand te joci cu bricheta, desi nu fumezi, si auzi doar sunete infundate din camerele incuiate, dar nimic concret, iti zici ca ar trebui sa te culci. Dar de ce sa faci asta? Sa pierzi singurele momente de liniste pe care le ai?

Perdelele ce nici nu filtreaza lumina, nu sunt nici opace dar nici transparente, si nu blocheaza privirea oamnilor ce se plimba prin fata geamului noaptea, dar sunt de un roz atat de suparator incat ti-ar face placere sa le vezi arzand impreuna cu asternuturile la fel de roz ale colegelor de camera, nu ajuta la detasarea de real. Culoarea suparatoare parca te tine intr-adins treaz si constient de ce e in jur, si ea te detesta la fel de mult cat este ea detestata de tine. Deciziile inconstiente ale persoanei care le-a cumparat te face sa iti pierzi calmul de fiecare data cand te uiti afara. Si la ce sa te uiti? La alt perete gol, portocaliu, cu tencuiala cazuta, si cu pete de noroi pe el. Nimic mai bun nici cand iesi din nou pe hol, si de acolo afara. Mazga de pe jos, cainii vagabonzi, trafic, poluare, injuraturi, taximetristi scarbiti, oameni grabiti, o combinatie perfecta, un tablou al capitalei, un tablou al vietii banal de dezgustatoare pe care o duci. Tu si inca cateva sute de oameni ca tine.

Nu mai e nimic de zis, nimic nu se va schimba prea curand, masa de oameni va fi mereu aceiasi, aceleasi masini si aceiasi caini. Nu conteaza daca ei se schimba, pentru tine vor fi intotdeauna "multimea, traficul si vagabonzii" omniprezenti in zona.

Urasc rozul.

Din nou aici

2010-01-18T10:26:00.000+02:00

Nici sonata lunii si nici predarea de maine nu ma afecteaza. M-a pocnit o stare oribila. Simt in adancul meu ca ce ceva se va intampla...si nu stiu despre ce e vorba. Sunt agitata si fara chef, parca am un nod in gat, si ceva nu ma lasa sa respir. In acelasi timp, stomacul meu sta pregatit parca pentru o invazie. Nu inteleg ce mi se intampla. Nu pot sa ma concentrez, dar pot sa ma uit in gol pentru minute in sir si sa nu aud nimic in jur. Cred ca incep sa o iau razna. Eh, nu-i nimic, asa poate sunt si eu observata sau poate fac ceva ce imi doresc de mult. Sau poate nu. Mi se pare ca nu mai este nimic maine, un neant fara sfarsit. Ca atunci cand stai in mijlocul unui drum ce e invaluit in ceata si nu se termina, nu ii vezi sfarsitul, dar nici ce este la 2 metrii de tine. Oriunde te uiti este alb, liniste si racoare. Esti singur si nimeni nu te aude. Ai putea sa mergi ore in sir fara sa gasesti ceva. Ar fi minunat. Liniste totala...impietrire.

Si din nou te gandesti ce iti aduce ziua de maine. Iti spun eu, nimic, absolut nimic. E o zi la fel ca oicare alta, in care nu se va intampla nimic. Aceiasi oameni fara fetze sau nume, aceleasi zgomote produse de aceleasi surse, aceleasi locuri murdare si imbaxite din care nu poti scapa, pentru ca asa doreste societatea. O inchisoare impusa si acceptata fara proces. Exact asa vei vedea ca nimic nu se schimba. Dupa proiectul asta va veni altul. Unul se termina doar ca altul sa inceapa, este o etapa ciclica a vietii tale din care nu poti scapa decat daca iti tii respiratia si te ineci. Da, ai citit bine. Trebuie sa te scufunzi sub stratul de suprafata pe care plutesc tot felul de mizerii ale vietii umane. Sa te scufunzi spre negrul necunoscut si rece ce zace infinit sub tine. Dar putini au curajul. Sa uite de lumea de sus si sa ramana acolo, caci au gasit un loc pe placul lor.

Si mai mult decat atat, cand aburul iti iese pe gura, si ceata deasa s-a transformat in ninsoare, realizezi ca oricum iei lucrurile, tot singur vei ramane. La fel cum fulgul ce ti-a cazut in palma se topeste singur, dar este la fel cu cei ce cad impreuna, caci ei se topesc la fel, singuri in multime...

Intotdeauna vom fi singuri, indiferent de ce se afla in jurul nostru.

Learn to fly

2009-12-22T23:39:00.000+02:00

Vii fugind...stai 5 minute, si pleci in fuga. Te-am plictisit.

Vii incet, cu pasi marunti. Nu iti ridici privirea si treci pe langa mine. Ma ignori

Vii usor, cu pasi sprinteni, te uiti la mine o clipa, apoi pleci razand. Iti bati joc de mine.

Vii vesel, sari si razi. Ma vezi si te opresti brusc. Pleci incet. Iti e mila de mine.

Nu mai vii... M-ai parasit.

Incerci sa iti ceri scuze prin lipsa ta. Crezi ca am sa te uit. Imi e frig, si soarele a apus de mult. E iarna si ninge. Tu nu existi. Nici un semn care mi-ar putea da de banuit ca ai existat vreodata. Fulgii reci se astern ca pe piatra.

“Aici sunt!! Uita-te in sus!!”

Vantul sufla incet, si matura amintirea slaba a prezentei tale. Unde? Cand? Se poate sa fi fost fara sa imi dau seama? Este un spatiu nemarginit, imens, si totusi ma sugruma, si ma simt inghesuita. Pianul nu stiu de unde se aude, dar se potriveste atat de bine cu frunzele ce cad, cu vantul ce le imprastie, cu ploaia ce le uda..

“Nu ma auzi...am incercat...”

Invat sa zbor. Am vazut candva la un vultur. Nu e atat de greu...Am cele trei pene ce mi-au soptit ca ma vor ajuta. Una alba, ea ma va purta sus de tot, in lumina. Una pictata cu nuante brune, ce ma va ajuta sa ma desprind, si una neagra, ma va proteja..

“NU! Nu sari, uita-te la mine..asculta-ma!”

Am gasit si locul perfect...o pajiste verde, ce se termina brusc cu o prapastie, dincolo de care se continua, si afiseaza cel mai frumos peisaj imaginabil. Nu imi e frica, stiu ca voi reusi. Voi zbura catre soare, apoi voi plana lin peste padurile de brazi ce mi se intind la picioare. Voi vedea caprioare si ...

“Te rog, asculta-ma, pot sa te ajut. Nu e nimic dincolo, n-o face...”

...imi iau avnt, ma duc cat de departe pot...si fug, fug inspre libertate. Inchid ochii si sar...vezi? nu ai avut dreptate, pot zbura! Si rad, rad din toata inima, cum nu am mai rad vreodata..uite, vezi? Pot! Pot! Si nu ai avut incredere in mine! Sunt libera!

“NU!! NU!! ...nu pot..nu...nu imi vine sa cred ce ai facut. Cum ai putut? Eram aici, trebuia doar sa te uiti in jur. Am fost intotdeauna aici...”

In bataia vantului, un singur om a fost martor...

Sunt libera

2009-11-24T17:33:00.000+02:00

Ma vad la mare. Singura pe mal, nu este nimeni sa imi deranjeze acest moment perfect. Rochia alba imi flutura pe langa corp si imi mangaie pielea, iar vantul se joaca in parul meu. Lumina difuza ascunde tot timpul ce a trecut peste acel nisip fin ce imi sta la picioare, scaldat in apa sarata a marii. Un soare rosu apare incet la orizont, timid, parca sa nu raneasca cu lumina sa vietatile ce se ascund printre pietricele, si pe fundul apei. Apa imi scalda gleznele si ma poarta departe, spre orizont. Gandurile mele sunt la fel de departe, la trecut, la viitor, la toate clipele fericite din viata mea, la cele triste, ascest moment reunindu-le pe toate intr-un sentiment coplesitor. O lacrima imi aluneca pe obraz, si se pierde in marea sarata.

- Vantule, ia-ma cu tine, sa plutesc departe spre soare, sa zbor asemeni unei pasari, si sa uit de mine, si de viata mea aici jos, fa-ma nemuritoare!

Incet lumina creste, si razele soarelui ma incalzesc, imi scalda chipul. Ma deschid ca o carte in fata lui, si pe raza paseste o lumina mai orbitoare decat cea solara, parca mai densa si mai fina. Ca un fum, se intreapta spre infinitul multicolor al cerului, lasandu-ma in urma sa cad fara suflare pe nisipul fin. In cadere, am vazut in sfarsit fericirea suprema, o clipa mai intensa decat toata viata mea, ce m-a facut sa imi dau seama. Eram libera. Eram nemuritoare...

E liniste

2009-11-24T01:32:00.000+02:00

In sfarsit e liniste. Nimeni nu ma mai striga, si nimeni nu mai vorbeste.
Dar totusi e atata galagie in capul meu, incat nimic din ce fac nu are logica, sau coerenta. Am incercat sa fac ordine intai in jurul meu, crezand ca asa organizez si ideile mele. Dar nu s-a intamplat. Si am vazut ca poti sa cazi mult mai jos decat podeaua camerei. As vrea sa simt o mana calda intr-a mea, si vantul sarat al marii in par. Sa simt nisipul sub picioare, si toate problemele sa dispara odata cu spuma valurilor. Dar asemeni lor, ele revin mereu.

Poate ca in alta lume, steaua mea nu cade, si straluceste cu putere asupra viselor mele. Sau pluteste atat de aproape incat caldura ei imi incalzeste surasul... am si uitat sa zambesc, sau sa rad din toata inima.

Nu, nu te apropia, s-ar putea sa te ranesc, doar uitandu-ma la tine. am o privire plina de ace ce tasnesc la cel mai mic contact. nu, nu te apropia.

Cealalta parte a mea ar vrea sa se desprinda si sa fuga din aceasta vizuina intunecata, sa vada cu alti ochi lumea, sa zboare si sa cante. dar este legata bine de piatra numita realitate. fugi cat mai poti, traieste, dar sa te intorci sa-mi povestesti, nu uita de mine...

Dar a uitat...

Cateva ganduri

2009-08-07T23:08:00.000+03:00

Recomand ca acest post sa fie citit pe melodia urmatoare. Imi induce o stare de visare:)

Nebunie in jurul meu, oameni adunati la carti, pentru ca nu pot avea calculatorul la mine in camera, ca cine stie ce fac. Da, mentalitate de parinti superprotectivi. N-am ce-i face. Si pe langa faptul ca nu pot gandi calumea, pentru ca striga, rad, vorbesc tare, se mai aiu si de mine ca ce scriu atat. In fine, altceva vroiam sa zic. Am citit recent blogul unui prieten, si mi-am adus aminte de mine. Nu, nu m-am pierdut, dar mi-am dat seama ca afisez in ultima vreme o fata "comerciala", sunt asa cum ar vrea lumea sa fiu, ma las dusa de val, parca plutesc printre zile. Am observat ca nu are rost sa fiu eu, pentru ca nimeni nu are timp sa ma asculte. Ce mult timp a trecut de cand am purtat o discutie cu adevarat interesanta, careia sa-i cauti sensuri unde nu exista, sa desparti firu in 16, etc. Trebuie sa imi gasesc timp sa ma gandesc si la mine, sa stau sa ma mai gandesc la diverse lucruri, cum faceam inainte. Dar asta nu am. Timp. Asta ne lipseste la toti. Timp sa facem ce ne place, fie ca dormim sau palavragim.

Da, am uitat sa fiu eu. Persoanele cu care puteam sa fiu eu nu sunt aici..se plimba. Si mi-e frica ca se vor departa si mai tare o data cu facultatea. De fapt sunt sigura. Si atunci fata mea superficiala va fi omniprezenta. Oare ma voi schimba si eu intr-o persoana comuna? Asa cum mai nou sunt toti. Sper ca nu, dar daca nu ma pliez pe societate, s-ar putea sa fiu respinsa si ocolota. Pentru ca EU ma enervez repede, urlu, spun verde in fata si ragai. Da, asta e. Sper sa pot gasi persoane adevatare si acolo.

Pe langa asta, ar mai fi cateva de zis. Nu am mai citit o carte buna de mult. Nimeni nu mai citeste azi. O carte care sa ma puna pe ganduri, sa intru in pielea personajului si sa traiesc o data cu el.

Cred ca de la statul asta in casa imi pierd mintile. Sunt atatea lucruri care as vrea sa le fac..dar nu pot. Visez cu ochii deschisi, si ma gandesc la ce voi face cand... dar nu se va intampla, niciodata planurile nu se pot duce la bun sfarsit, pentru ca trebuie sa apara ceva care sa le schimbe cursul. Asta e viata, trebuie sa ma obisnuiesc.

Si ma enervez cand sunt luata la misto pentru parerile mele.

Ultimii ani

2008-09-27T00:21:00.000+03:00

In final ce conteaza?Nu va conta nici cum ai reusit, nici pe cine ai manipulat sau pe cine ai mintit. Rezultatul este important.Asta in cazul in care esti o persoana lipsita de orice fel de constiinta. Dar asta e adevarul. Nu conteaza nimic la sfarsit. Nici cat de sus ai fost, nici cat de departe ai ajuns. Stai si te gandesti in urma, cat de departe ai fi fost daca nu ai fi renuntat, si simti fori pe sira spinarii. Poate daca ai fi continuat. Si acum toata lumea te acuza. Nici cum nu e bine. Dar ce sa-i faci? Incerci sa te acomodezi cu noua situatie, si sa ignori privirile insistente ale celor din jur. Nu stii de ce atata agitatie pentru un lucru

atat de marunt. Si totusi te simti pustiit, stors de toata energia, ca dupa o saptamana de munca neintrerupta. Te simti de parca o pauza de la tot ti-ar prinde bine, sa te detasezi complet de cei din jur, sa stai frumos in lumea ta. Dar binenteles ca nu e posibil. Toti au nevoie de tine. Daca nu de ajutor, atunci macar de ceva ce ai tu, sau doar de cuiva cui sa se planga. Si te-ai saturat sa te prefaci ca ii intelegi pe toti. Nici partea cand tu ii ignori nu mai functioneaza. S-au prins.Si totusi, nici macar unul nu e dispus sa asculte ce spui tu. Macar sa se se prefaca interesati.Dar se poarta mai rau ca la 7 ani.

- Hai o data, ce tot astepti?

Astepti sa treaca acesti ani, sa ai viata in propriile maine, ca sa nu mai dai vina pe altii ca ti-o strica. Asa macar vei fi sigur cine este vinovatul. Si nici macar nu o sa-ti mai pese. Acum dai vina pe vecinu de la 2 sau pe femeia de servici, incercand sa te pacalesti cumva ca mai ai scapare, ca atunci cand vei fi "mare" totul se va schimba, va fi mai usor. Dar problema e ca te inseli. Cu cat trece mai mult timp, totul este tot mai complicat, mai complex, si apasa tot mai tare pe umerii tai. Daca acum nu ai doza de maturitate necesara pentru a trece anumite obstacole, mai incolo nu mai ai scuze. Dreptatea va fi subiectiva, si nu tot timpul de partea ta. Si judecatorii sunt oameni.

- Daca nu vii, te iau de o aripa si te zvarlu in masina.

Si daca tot te zvarle, spune-i sa-ti arunce si valiza. Daca pleci acum sau mai tarziu ti-e totuna.

In mintea ta se invart ultimele cuvinte ale tatalui tau inainte ca mama sa plece: "daca nu pleci te zvarlu in strada", si te gandesti serios sa pleci daca mi auzi vreodata ceva asemanator. Dar presat de timp si de sentimente, te urci in masina, caci inca cineva poate sa-ti comande ce sa faci. Si o data cu sunetul motorului ce se pierde pe strada pustie, te pierzi si tu din nou in ganduri.

Praf de stele

2008-09-09T20:48:00.000+03:00

O sclipire, doar atat
Nu mai mult de o secunda
Un fulger alb, ce a atins
Ca un blestem, o stea.
Cazuta pe Pamant,
Sub forma omeneasca
De zei a fost uitata
Lasata jos sa planga
Si sa suspine dupa
Suratele-naltate
Acum la loc de cinste
Acolo langa zei.

Multi ani de-atunci trecura
Si din frumosul astru
Ramase doar o umbra,

O ultima suflare...

Caci amestecandu-se cu oameni
Si-alaturi de ei traind,
A fost distrusa-ncet
De propria-i lumina
Ce apasa mereu
Din ce in ce mai tare.

C-o ultima suflare...

Spre zei ea se intoarce
Implorand aievea
Plangand ca nu mai poate
Dar zeii n-auzira
Si cu o ultima sclipire
In praf ea se transforma
Si vantul ce adie

C-o ultima suflare...

Lumi paralele

2008-04-18T21:45:00.000+03:00

Doua lumi se ciocnesc violent
Ca apoi sa devina doar una
Dar totusi departe si totusi absent
Nu vor sa alunge furtuna

Copil balai cu ochii vii
Tu ii iubesti la fel
Doi sori, ce fac din noapte zi
Doi sori ce stralucesc pe cer

Iubindu-i pe-amandoi atat
Cum nimeni nu mai stie
Le-ai facut atata rau incat
Ei nu mai vor sa-nvie

Mereu o lupta intre ei,
Dar oarba, nersotita
Caci lupta pentru ochii cei
Care cu dragoste-i alinta

Copile drag, nu plange iar,
Tu nu ai nici o vina
Iubesti prea mult ,si in zadar,
Vrei prea multa lumina.

Caci nimic nu va putea trai
Cu doi sori odata,
Unul din ei tot va muri,
Sau vor muri de-odata...

Furtuna

2008-03-05T20:21:00.000+02:00

Te vad
Prin ochiul unui geam,
Prin panza de paianjen ce vibreaza
La cea mai mica adiere...
Si esti fericit...dansezi,
Te invarti, ametesti, cazi,
Si te ridici...
Iarba parca e mai verde,
Atinsa de tine
Soarele iti lumineaza chipul,
Vantul ti-l mangaie,
Si tu visezi...

Dar de-o data cerul se intuneca
Si stai cu privirea in pamant
Parca astepti ceva...
Fulgere nu contenesc sa-ti lumineze chipul
Acum alb, si stralucitor...
Vantul iti incurca pletele,
Si hainele parca vor sa te sufoce.
Se sfasie...
In toata agitatia tu stai nemiscat,
Impietrit, alb..
Dar pe spatele tau, acum dezgolit,
Doua firicele de sange apar,
Ce curg, siroind, spre pamant.
Iar in urma lor, pielea se despica,
Si in agonie tu stai nemiscat si astepti...

In mijlocul furtunii, un fulger
Mai aprig si orbitor
Loveste,parca atras de sange ca un rechin
Si cazi in genunchi, te prabusesti
Si din spatele tau lovit,
Apar pe nesimtite doua aripi
Dar Negre ca abisul sunt,
Lucesc in lumina furtunii...
Alerg spre tine, mi-e frica..
Te iau in brate si te sarut,
Dar cu nepasare ma respingi,
Si ma arunci la o parte.
Apoi te ridici, si cu privirea spre cerul innorat
Iti desfaci aripile, si te lasi in voia vantului,
Te ridici incet, spre creatorul tau,
Furtuna...

Te privesc cum te departezi...
Cu lacrimi in ochi, iti soptesc un ultim
"te iubesc"
Dar nu pot sa fiu suparata,
Caci acolo, in mijlocul furtunii,
Am vazut cum

S-a nascut un inger...

Fata din vis

2008-01-25T14:48:00.000+02:00

Din negura gandirii, subtire
O ata de lumina se desprinde,
Creste putin, isi continua drumul
Spre lumea de afara.
Vrea sa se materializeze in arta,
In fotografie ori desen.
Se incolaceste pe rama unei zi,
Prin crengile purpurii se inoada
Se opreste, priveste, viseaza...
In padurea deasa, cuprinsa de fiori,
O lata idee serpuieste printre ramuri,
Gadila frunzele timpului, impodobeste
Pustiul neclintit. Vant.
adiere calma, ce o poarta peste ani,
Zburand spre sfarsit si spre-nceput,
O rosie fasie, o fata...
O privire senina, ochi de margean,
Si pletele ce-i mangaie fata
In zbor ridicata spre cer.
Soarele ascuns in mijlocul padurii,
Raze de parfum plutesc,
Pe iarba moale doarme copila,
Si paru-i in vis se transforma,
Cu fiecare firicel, o noua idee,
O noua lume se naste, apoi din nou
Copila se trezeste, purtata de vant.
Cu mainile intinse, imbratiseaza cerul,
Gata de o noua aventura,
Si fasia purpurie, visul etern
O invaluie si o poarte prin padure
Spre alte lumi...

Voi sta langa tine, promit!

2008-01-14T15:05:00.000+02:00

Iubesc
Dar ce conteaza? Cui ii pasa
De ce simt eu?
Durerea din coaste vesteste
Ca a mai trecut o clipa...
Si inca una, mereu
Mereu ceasul bate, mereu timpul trece
Captiva ca in cusca
Ma simt. Si nimeni nu vede
Suferinta ce ma apasa
Ma striveste ca pe-un flutur
Indiferent la frumusetea sa.
Intre patru pereti, sentimente
Salbatice dezlantuie vant
Ce ma tranteste la pamant
Ma zbat, dar el nu ma aude
"Vreau sa mor, in chinuri de iad
decat sa te vad indiferent, absent!"
Urlu, din nou ma izbesc,
violente, sentimente:"Dar te iubesc,
si vreau sa mor, sa fiu langa tine!"
Cuprind intre palmele reci
Crucea de pe mormantul tau
Si o sarut, de parc-ar fi vie.
Suspin langa ea, dar lacrimi nu pot
A varsa.
Pamantul inghetat ma arde de tot
Caci tu esti acolo, cu ochii deschisi
Privesti in lemnul ce te-nvaluie
Si stai nemiscat, si parca asculti
Cum vantul surd goneste.
E frig dar nu pot sa te las,
Esti singur acolo, ti-e frica
"Voi sta langa tine, promit!"
Lin ma asez langa crucea ce arde
In palmele mele semne de dor,
Cu capul in jos, cu fruntea plecata,
Astept...
Sa mor.

Inscription on a tomb stone

2008-01-11T23:27:00.000+02:00

"All the tears in the world are meant to come out of my eyes and down my cheeks, and drown me, because, after all, I am the sorrow holder, and every sorrow in the world has to come down my face for me to be alive. It's like food and water to others, only it hurts more... And now I end the story for you, traveler, so you can continue your journey, because mine ended just before it started. With a tear I bless thee.

Cuvinte

2007-12-10T14:57:00.001+02:00

De ce
Nu mai pot vorbi?
Cuvintele buzele nu le vor a parasi,
Ma aflu captiva in fraze banale,
In cuvinte si expresii stradale,
Inapta de poezie, de scris,
Litere aleatorii, creion imprecis
Nu vor a asterne pe alba hartie
Gandurile si ideile trecand in nestire
Prin fata ochilor, prin vis.
Pe podeaua rece, gandurile mele
S-au lipit, si se lupta intre ele
Le privesc absent,
Incoerent,
Cum mor incet, dispar,
Si altele noi apar,
Si foaia alba sta alaturi
Poate, poate prinde franturi
De ganduri.

Haos

2007-12-10T13:37:00.000+02:00

Din haos si lumea si iubirea s-au nascut
Si in haos se intorc, si se prefac in lut
Amestecat cu sange otravit si cu durere,
Cu tot ce este tainic, cu mistere.
Rosu sangeriu picteaza acea bolta
A idealurilor omenesti nascute din mandrie
Ce dainuiesc, apoi se sting, cad in uitare
Si genereaza un rau fierbinte de furie.
In miticul Olimp se strang toti zeii
Gandirii omenesti fara de trup,
Se sfatuiesc, dar parca raman ca ateii,
Fara de credinta, de noima sau de scop.
Poate Nemesis, in a ei furie,
Distruge to ce in fata-i vede
Dar zeii tot nu pot decide
Scopul vietii pe pamant.
Omul - risipa de energie si praf,
Creeaza numai ganduri negre si razboi
Si iubirea moare, inainte de a fi rostita,
Totul naste ura, moare pentru voi.
Si intunericul nu iarta, nu uita,
Timpul se opreste, visele aduna,
Soarele in asfintit nu mai vrea s-apuna.
Isi imprastie raze sangerii,
Peste toata lumea
In flacari piere totul,
Ard intruna.
Agonia nu se simte, clipa
Trece, sau ramane pe vesnicie,
Nemiscata, suspendata,
De sus ea priveste,
Atarnata ca de stele,
Dar neajungand la el,
Viseaza, dar atat.
Nu indrazneste mai mult,
Priveste cum focul mistuie lumea
Creata cu atata grija
Cladita cu o intentie buna,
Dar se face scrum in propria-i simtire
Ura, razboiul, nimicind-o in nestire...
Oare va renastea ea, ca un Phoenix
Din cenusa?
Sau pana si cenusa este otravita?

Poate...
Renaste, poate iubirea razbeste,
Domina totul, reface o stea
Dar fragila, moare din nou,
La nesfarsit.
Ciclul acesta, renascand si murind,
Slabeste de fiecare data
O iubire infima, prea slaba
Dar renaste mereu, sperand,
La o lume perfecta visand.
Doar vise, la fel ca si clipa
Ce sta suspendata in acest moment final
Un ultim moment de triumf al fricii
Dupa care este doar tacere.
Clipa prelungita in etern,
Ce nu cunoaste moarte,
Ce nu cunoaste...

Iubire si ura, un singur pas
Despartindu-le in lume,
Contopindu-le-n visare,
Prea aproape de omul
Ce nu stie a deosebi
Prieten de dusman,
Iubindu-l si urandu-l deopotriva.
Clipa suspendata in etern,
Te intrebi ce a dus la haos?
Aceasta granita prea subtire,
Acest pas mic, usor de confundat
De muritori, dar si de zei,
Pentru care muzica este si
Iubire dar si tunet.
Si atunci te mai intrebi
Draga clipa, de ce...

Nici poeti nici filozofi
Nu vorbesc in scrierile lor
De haos. Dar nu de cel lumesc,
Ci de cel ceresc, ascuns in vise,
In ganduri, in suflete, trairi
Sau in iubiri.
Neinteles de multi, el este ocolit,
Nebagat in seama, rugunit.
Acesta la randul lui se dezvolta,
Creste, mana in mana cu moartea.
Isi sorb reciproc voluptatea, traiesc
Se contopesc,
Palpita, sunt vii.
Dar neinsemnate, ele rapesc omului
Viata.

Astfel draga clipa, eternitatea
La picioarele tale se intinde,
O eternitate, suspendata ca si tine,
In haos...

Prima ninsoare

2007-12-10T13:33:00.000+02:00

Prima ninsoare, fulgue usor
Fum se ridica pe cer, incolor
Copacii incarcati cu frunzele lor
Stau nemiscati in calmul decor
Lumina ascunsa de nori
Si albul acestei ninsori
Acopera totul, incet cazand,
De sus.
Dar noaptea se lasa
Mandra craiasa
Cu valul ei intunecat
Iar frigul cel de mult lasat
Ingheata totul,
Timpul este-nmarmurit,
Totul a intepenit,
Clipele se prelungesc
La nesfarsit.

Chin...

2007-12-10T13:32:00.000+02:00

Linii haotice trasez obsedant
In stanga, in dreapta, constant
Forme se contureaza
Nervii cedeaza
Albul se murdareste
Creierul nu mai gandeste
Linii negre, groase
Incep sa se lase
Sa nu se mai distinga
Obiectul sa se stinga
Im marea de linii groase...

Noapte

2007-11-07T16:25:00.000+02:00

Ploua din nou, cu stropi mari
Si frunzele cad din copaci solitari
Totul e ud, si noaptea e deasa
Si nici un felinar nu este aprins.
Ma plimb prin ploaie, si prin negru
Fara sa simt apa ce ma patrunde
Si iese cu stropi de manie...
Picaturi ce se scurg de pe parul meu ud
Aluneca lin si cad pe asfaltul mut
O silueta se contureaza printre stropii stravezii
Dar e neagra, nu stiu cine ar putea ea fi.
O voce stinsa ma striga pe nume
O urmez in tacere, orbeste mergand.
Ea se topeste in ploaie, brusc disparand.
Ratacind printre blocuri, si printre ganduri,
Mergand peste cuvinte si printre randuri,
Ma ratacesc in amintiri si in timp.
O lumina se vede in zare, venind,
Poate un ajutor din lumea reala,
Un cal alb, un gand foarte slab.
Mergand spre lumina, ea ma inunda,
Ma invaluie si in minte-mi patrunde.
Dar vraja angelica se rupe brusc
La impactul cu lumina, dur si violent,
Ce ma aduce la realitate, brusc si constient,
Gandurile mele, in dungi rosii si mari,
Se spulbera lovindu-se de peretii tari
Ai capului meu pe asfalt spulberat,
Ai corpului meu imprastiat.
Siluete negre, tot mai multe se aduna,
O consecinta a unei existente prea comune,
Eu ii vad miscandu-se, dar nu simt
Ploaia rece ce cade siroind
Pe asfaltul inrosit, de sub mine,
Pe silueta inconstienta de sine,
Ce sta nemiscata pe sosea.
Lumina...acea iluzie, vraja marii,
Ce m-a adus in pragul disperarii,
Persista si dupa moartea mea,
Si va continua si dupa moartea ta
Sa existe,
Neconditionat...

Scrisoarea unei sinucigase

2007-11-07T15:39:00.000+02:00

Aceasta este scrisoarea unei sinucigase catre sine. Frumusetea invelisului aproape ca ascunde suferinta de dedesubt. Dar ea si-a scris viata pe scurt, iar pesimismul si negativismul este maxim. Nehotararea ei, si frica totodata ce sunt premergatoare unui astfel de eveniment nu pot fi ascunse.

" Draga mea...

Privesc fugar oglinda, si un fior ma strabate. Nu pot suporta persoana care ma priveste inapoi. Cu parul avand o nuanta albastruie, ochi verzi, si nasul putin prea mare pentru chip, buzele moi, si fata ovala, spatele incovoiat, silueta este aplecata asupra unui birou, avand un pix in mana, mazgalind ceva intr-un caiet. Ma gandesc la aceasta imagine ca la un tablou, dar imi dau seama poate prea repede ca de fapt ma uit la mine. Si nu pot spune ca imi place ce vad. Nici macar daca oglinda nu ar deforma imaginea. Vad o persoana ce nu are incredere in fortele proprii, fiindu-i frica de lumea exterioara, o persoana cu vise prea mari, ce isi creaza iluzii, apoi suferind pentru neimplinirea lor, si pentru povestile ce le infiripa, intotdeauna vazand partea goala a paharului, suparandu-se pentru evenimentele ce nu au avut inca loc. Ii este frica sa mai incerce ceva, sa mai spere. In ochii ei mi se desfasoara o intreaga poveste. Povestea unui om ce respinge norocul si fericirea, crezand ca aceste doua lucruri o vor distruge, o vor face sa decada. Acum pot vedea toate lacrimile ce i-au patat obrazul, toate cuvintele ce i-au parasit buzele, si toate imaginile ce i-au trecut prin fata ochilor. Ridic o mana si ating sticla rece, parca incercand o mangaiere. Dar realizez ca nu are rost. Nimic nu mai are rost, si stiu asta. Am invatat sa tac, sa nu ripostez, sa tin totul in mine, pentru ca este mai bine asa. Singurul mod prin care pot exprima ce simt este scrisul, dar nici acela nu satisface pe deplin asteptarile mele. Nu pot prinde toate gandurile fugare si asterne pe hartie toate sentimentele ce brazdeaza chipul si inima...caci totul lasa urme.
In sticla dreptunghiulara nu pot incadra tot trecutul meu. Dar stiu ce crede lumea despre mine. Nu-mi pasa. Lumea incepe a se destrama, si totul se prabuseste. Visele cocotate pe stalpi din vata, soarele delicat din lacrimi, padurile de ganduri, cu realitati razlete ce hoinaresc prin ele, cu rauri de lumina si ploi de intuneric. Nimic nu ma poate face sa ma simt in siguranta, sa ma simt eu. Atat de multe schimbari au avut loc in exterior, in scutul protector al acestei lumi, incat ea insesi a inceput sa se clatine. Ea, care era cea mai solida creatie a mintii si a sufletului. Dar mai exista oare acest suflet? Nu este acum risipit in sutele de locuri vizitate, pe care creierul nu si le mai aminteste, bucatele ascunse pe cine stie unde? Goliciunea nu este vizibila...
Astazi m-am simtit mai nesigura decat am facut-o vreodata. Totul mi s-a parut ca se prabuseste, lacrimile mi s-au oprit in gat si creierul a refuzat sa mai functioneze. Pentru o fractiune de secunda am avut impresia unei caderi infinite. Nu mai era nimic de ce sa ma pot agata pentru a opri aceasta cadere. Totul parea fara speranta si departe.
Dar acum este din nou liniste. Poate prin aceste randuri au iesit la iveaza acele ascunse ganduri ce ma bantuie. Poate au plecat. Dar cu siguranta se vor intoarce, pentru a colinda din nou acele vise zdrobite si ganduri nerostite.
Este foarte tarziu, dar somnul nu pare sa se instaleze. Alte vise. Imi pare rau ca trebuie sa astept pana maine pentru a-mi pune in aplicare planul...Nu mai pot vedea lumina salvatoare, doar intuneric. Nu stiu daca am nevoie de certitudini, si oricum este prea tarziu....

Adio...."

Nu...

2007-10-26T13:26:00.000+03:00

{Pentru un prieten bun...}

Ninsoare timpurie, frig amar
Si zile prea scurte, gand solitar.
Frunzele cad, amar pe pamant
Si iarna iar vine, din nou suierand,
Cu frig amar si ger alb.
Cu buze reci, cu parul dalb.
Adio, dar nu vreau sa pleci,
Maine tot aici sa petreci,
Sa nu pleci, te rog mai stai
Pana cand un fulg ai sa ai
In palma ta, sa nu se topeasca,
Sa-l pastrezi, sa nu se ofileasca.
Vant dezlantuit din nori,
E vremea perfecta sa mori.
Dar nu acum,
La inceput de drum,
Caci un sfarsit nu e mai mult
Decat un inceput.
Nu te supara, nu dispera,
Totul va fi in favoarea ta,
Trebuie sa speri, si sa crezi,
Va fi mai bine, ai sa vezi.
Si te rog nu ma uita,
Sub stratul gros de nea,
In apropiata iarna grea,
Nu ma uita...

Rosu vibrant

2007-10-26T13:19:00.000+03:00

Rosul vibrant inunda o vena
Doar ca sa iasa, la fel ca o trena,
Pe buzele fierbinti,
Pe mainile cuminti
Ce stau nemiscate pe podea,
La fel ca si Ea.
Pielea delicata,
Alba, mult prea mata,
In contact cu gresia ciobita,
Plina de rosul vibrant ce palpita
Inca de viata.
Trandafirul primit,
Acum ofilit,
Sta martor la acest tablou,
Acest neclintit mormant, ce pare nou,
Pentru un suflet mult prea obosit,
Si la fel ca trandafirul, ofilit.
Firicel de rosu vibrant
Ce te scurgi elegant
Pe brate delicate,
Pe fasii mult prea late
De rochie de bal,
Cusuta cu voal,
Acum inrosita de plans,
Plans de rosu aprins.
Scurgandu-se si ultimul strop
De rosu vibrant de pe corp,
Firicel ca de ata,
Desprinzandu-se de viata....

Exterior

2007-10-26T13:08:00.000+03:00

Superficiali, vedeti doar in exterior,
Si astfel totul e acoperit de-un nor
De cenusa deasa
Ce ustura in incercarea stearsa
De a vedea dupa el.
Frumusetea este doar un pretext
In incercarea de a fi perfect.
Perfect mutilat de exterior,
Dar negru si gol in interior.
Un zambet larg si ochi albastrii
Ce par a fi rupti din astrii,
Ascund o profunda chinuiala
Si o vaga banuiala
De ce trebuie sa existe, dar nicicand
Nu va avea un loc in al multimii gand,
Multimea monotona, omogena, identica
Ce sustine frumusetea patetica,
Prea perfecta pentru a fi atunsa,
Prea puternica pentru a putea fi stinsa,
Mult prea idolatrizata si mult prea cuprinsa
De prejudecati si sentimente obscure
Ce transforma frumosul in urat
Cauza clara,dar nevazuta, atat
De sustinatori cat si de cei ce vor
Frumusetea excesiva afara din viata lor.
Sunt orbi, dar tot sustin
Ceea ce este pe putin
Un vis,
O iluzie...

Papusi

2007-10-26T12:59:00.000+03:00

Desenez
Linii haotice, curbe si drepte,
Fara sens, ele se misca in soapte,
Descriind un obiect, o fiinta,
O idee, poate o stiinta.
Corpuri fara fiinta,
Atarnand ca papusa fara sfori,
Suferind in tacere, de multe ori
Neclintite.
Ele sunt idealul, sunt considerate model,
Pentru o tara lipsita de tel
Pentru popor lipsit de vointa.
In noapte se termina tot,
Disparand o data cu lumina
Probleme ce pot, sau nu pot
Sa provoace, la fel ca morfina,
Dependenta; telul omului prost
Supus orbeste, lucrand fara rost,
Controlat de altii, ce stiu a purta,
Juca si controla
Sforle omului prost.

Zbor

2007-10-21T15:59:00.001+03:00

Creionul rosu din mana mea
Si golul din privirea ta
Ma fac sa imi doresc ceva
Un lucru ce nu poate fi atins
O iubire, un foc nestins
O stea si un infinit cuprins
In palma mea inchisa
Strans.
Ascult Luna Amara si stau
Si ma gandesc la ce vreau
La lumi straine si la nori
La alte vieti ce-mi dau fiori
Din nou.
Si desi nu pot pleca acum
Sper ca in timp voi gasi un drum
Ce ma va duce undeva
Unde voi putea evada
Unde voi putea zbura,
Nimeni nu ma va mai vedea
Nimanui nu-i va mai pasa
Ma voi transforma
In fluture.
Si astfel voi pleca
Spre alte lumi.

Delir

2007-10-21T15:57:00.000+03:00

E intuneric iar si e tarziu
Am uitat sa visez si e foarte pustiu
Acolo
In mintea mea.
Lumina difuza de afara
Ma irita si ma sacaie iara
Si chiar si copacul imi pare pustiu
Si totul e negru si iara nu stiu
De ce.
Depresii si lacrimi
Intuneric,
Coplesitor e sentimentul himeric
Sau poate e doar o idee
Gasita o data pe-o alee
Un gand imi trece prin minte
Lipsit de un scop sau de tinte,
Un rosu vibrant ma inunda
Un negru orbitor ma sugruma
Dar e frumos sa mori
Sa se sfarseacsa in zori
Si sa te trezesti in nori
Sus. Departe.
Plutind la nesfarsit
Pe cerul pustiit
Un soare cald, albastru
Un singur nor sihastru
Un gust amar, tacere
Si apoi brusc cadere
Si nici nu-ti imaginezi cata durere.
Fiecare centimetru
Doare.
Ma zvarcolesc, incerc sa scap
Dar sunt prinsa in propriul meu cap
Plin de fobii si frici.
Evadez.
Ziua e scurta si iar e tarziu
Iarasi e noapte si eu iarasi scriu
Cuvinte fara noima
Goale...