Praf de stele

O sclipire, doar atat
Nu mai mult de o secunda
Un fulger alb, ce a atins
Ca un blestem, o stea.
Cazuta pe Pamant,
Sub forma omeneasca
De zei a fost uitata
Lasata jos sa planga
Si sa suspine dupa
Suratele-naltate
Acum la loc de cinste
Acolo langa zei.

Multi ani de-atunci trecura
Si din frumosul astru
Ramase doar o umbra,

O ultima suflare...

Caci amestecandu-se cu oameni
Si-alaturi de ei traind,
A fost distrusa-ncet
De propria-i lumina
Ce apasa mereu
Din ce in ce mai tare.

C-o ultima suflare...

Spre zei ea se intoarce
Implorand aievea
Plangand ca nu mai poate
Dar zeii n-auzira
Si cu o ultima sclipire
In praf ea se transforma
Si vantul ce adie

C-o ultima suflare...