Cuvinte

De ce
Nu mai pot vorbi?
Cuvintele buzele nu le vor a parasi,
Ma aflu captiva in fraze banale,
In cuvinte si expresii stradale,
Inapta de poezie, de scris,
Litere aleatorii, creion imprecis
Nu vor a asterne pe alba hartie
Gandurile si ideile trecand in nestire
Prin fata ochilor, prin vis.
Pe podeaua rece, gandurile mele
S-au lipit, si se lupta intre ele
Le privesc absent,
Incoerent,
Cum mor incet, dispar,
Si altele noi apar,
Si foaia alba sta alaturi
Poate, poate prinde franturi
De ganduri.

Haos

Din haos si lumea si iubirea s-au nascut
Si in haos se intorc, si se prefac in lut
Amestecat cu sange otravit si cu durere,
Cu tot ce este tainic, cu mistere.
Rosu sangeriu picteaza acea bolta
A idealurilor omenesti nascute din mandrie
Ce dainuiesc, apoi se sting, cad in uitare
Si genereaza un rau fierbinte de furie.
In miticul Olimp se strang toti zeii
Gandirii omenesti fara de trup,
Se sfatuiesc, dar parca raman ca ateii,
Fara de credinta, de noima sau de scop.
Poate Nemesis, in a ei furie,
Distruge to ce in fata-i vede
Dar zeii tot nu pot decide
Scopul vietii pe pamant.
Omul - risipa de energie si praf,
Creeaza numai ganduri negre si razboi
Si iubirea moare, inainte de a fi rostita,
Totul naste ura, moare pentru voi.
Si intunericul nu iarta, nu uita,
Timpul se opreste, visele aduna,
Soarele in asfintit nu mai vrea s-apuna.
Isi imprastie raze sangerii,
Peste toata lumea
In flacari piere totul,
Ard intruna.
Agonia nu se simte, clipa
Trece, sau ramane pe vesnicie,
Nemiscata, suspendata,
De sus ea priveste,
Atarnata ca de stele,
Dar neajungand la el,
Viseaza, dar atat.
Nu indrazneste mai mult,
Priveste cum focul mistuie lumea
Creata cu atata grija
Cladita cu o intentie buna,
Dar se face scrum in propria-i simtire
Ura, razboiul, nimicind-o in nestire...
Oare va renastea ea, ca un Phoenix
Din cenusa?
Sau pana si cenusa este otravita?

Poate...
Renaste, poate iubirea razbeste,
Domina totul, reface o stea
Dar fragila, moare din nou,
La nesfarsit.
Ciclul acesta, renascand si murind,
Slabeste de fiecare data
O iubire infima, prea slaba
Dar renaste mereu, sperand,
La o lume perfecta visand.
Doar vise, la fel ca si clipa
Ce sta suspendata in acest moment final
Un ultim moment de triumf al fricii
Dupa care este doar tacere.
Clipa prelungita in etern,
Ce nu cunoaste moarte,
Ce nu cunoaste...

Iubire si ura, un singur pas
Despartindu-le in lume,
Contopindu-le-n visare,
Prea aproape de omul
Ce nu stie a deosebi
Prieten de dusman,
Iubindu-l si urandu-l deopotriva.
Clipa suspendata in etern,
Te intrebi ce a dus la haos?
Aceasta granita prea subtire,
Acest pas mic, usor de confundat
De muritori, dar si de zei,
Pentru care muzica este si
Iubire dar si tunet.
Si atunci te mai intrebi
Draga clipa, de ce...

Nici poeti nici filozofi
Nu vorbesc in scrierile lor
De haos. Dar nu de cel lumesc,
Ci de cel ceresc, ascuns in vise,
In ganduri, in suflete, trairi
Sau in iubiri.
Neinteles de multi, el este ocolit,
Nebagat in seama, rugunit.
Acesta la randul lui se dezvolta,
Creste, mana in mana cu moartea.
Isi sorb reciproc voluptatea, traiesc
Se contopesc,
Palpita, sunt vii.
Dar neinsemnate, ele rapesc omului
Viata.

Astfel draga clipa, eternitatea
La picioarele tale se intinde,
O eternitate, suspendata ca si tine,
In haos...

Prima ninsoare

Prima ninsoare, fulgue usor
Fum se ridica pe cer, incolor
Copacii incarcati cu frunzele lor
Stau nemiscati in calmul decor
Lumina ascunsa de nori
Si albul acestei ninsori
Acopera totul, incet cazand,
De sus.
Dar noaptea se lasa
Mandra craiasa
Cu valul ei intunecat
Iar frigul cel de mult lasat
Ingheata totul,
Timpul este-nmarmurit,
Totul a intepenit,
Clipele se prelungesc
La nesfarsit.

Chin...

Linii haotice trasez obsedant
In stanga, in dreapta, constant
Forme se contureaza
Nervii cedeaza
Albul se murdareste
Creierul nu mai gandeste
Linii negre, groase
Incep sa se lase
Sa nu se mai distinga
Obiectul sa se stinga
Im marea de linii groase...

Noapte

Ploua din nou, cu stropi mari
Si frunzele cad din copaci solitari
Totul e ud, si noaptea e deasa
Si nici un felinar nu este aprins.
Ma plimb prin ploaie, si prin negru
Fara sa simt apa ce ma patrunde
Si iese cu stropi de manie...
Picaturi ce se scurg de pe parul meu ud
Aluneca lin si cad pe asfaltul mut
O silueta se contureaza printre stropii stravezii
Dar e neagra, nu stiu cine ar putea ea fi.
O voce stinsa ma striga pe nume
O urmez in tacere, orbeste mergand.
Ea se topeste in ploaie, brusc disparand.
Ratacind printre blocuri, si printre ganduri,
Mergand peste cuvinte si printre randuri,
Ma ratacesc in amintiri si in timp.
O lumina se vede in zare, venind,
Poate un ajutor din lumea reala,
Un cal alb, un gand foarte slab.
Mergand spre lumina, ea ma inunda,
Ma invaluie si in minte-mi patrunde.
Dar vraja angelica se rupe brusc
La impactul cu lumina, dur si violent,
Ce ma aduce la realitate, brusc si constient,
Gandurile mele, in dungi rosii si mari,
Se spulbera lovindu-se de peretii tari
Ai capului meu pe asfalt spulberat,
Ai corpului meu imprastiat.
Siluete negre, tot mai multe se aduna,
O consecinta a unei existente prea comune,
Eu ii vad miscandu-se, dar nu simt
Ploaia rece ce cade siroind
Pe asfaltul inrosit, de sub mine,
Pe silueta inconstienta de sine,
Ce sta nemiscata pe sosea.
Lumina...acea iluzie, vraja marii,
Ce m-a adus in pragul disperarii,
Persista si dupa moartea mea,
Si va continua si dupa moartea ta
Sa existe,
Neconditionat...

Scrisoarea unei sinucigase

Aceasta este scrisoarea unei sinucigase catre sine. Frumusetea invelisului aproape ca ascunde suferinta de dedesubt. Dar ea si-a scris viata pe scurt, iar pesimismul si negativismul este maxim. Nehotararea ei, si frica totodata ce sunt premergatoare unui astfel de eveniment nu pot fi ascunse.



" Draga mea...

Privesc fugar oglinda, si un fior ma strabate. Nu pot suporta persoana care ma priveste inapoi. Cu parul avand o nuanta albastruie, ochi verzi, si nasul putin prea mare pentru chip, buzele moi, si fata ovala, spatele incovoiat, silueta este aplecata asupra unui birou, avand un pix in mana, mazgalind ceva intr-un caiet. Ma gandesc la aceasta imagine ca la un tablou, dar imi dau seama poate prea repede ca de fapt ma uit la mine. Si nu pot spune ca imi place ce vad. Nici macar daca oglinda nu ar deforma imaginea. Vad o persoana ce nu are incredere in fortele proprii, fiindu-i frica de lumea exterioara, o persoana cu vise prea mari, ce isi creaza iluzii, apoi suferind pentru neimplinirea lor, si pentru povestile ce le infiripa, intotdeauna vazand partea goala a paharului, suparandu-se pentru evenimentele ce nu au avut inca loc. Ii este frica sa mai incerce ceva, sa mai spere. In ochii ei mi se desfasoara o intreaga poveste. Povestea unui om ce respinge norocul si fericirea, crezand ca aceste doua lucruri o vor distruge, o vor face sa decada. Acum pot vedea toate lacrimile ce i-au patat obrazul, toate cuvintele ce i-au parasit buzele, si toate imaginile ce i-au trecut prin fata ochilor. Ridic o mana si ating sticla rece, parca incercand o mangaiere. Dar realizez ca nu are rost. Nimic nu mai are rost, si stiu asta. Am invatat sa tac, sa nu ripostez, sa tin totul in mine, pentru ca este mai bine asa. Singurul mod prin care pot exprima ce simt este scrisul, dar nici acela nu satisface pe deplin asteptarile mele. Nu pot prinde toate gandurile fugare si asterne pe hartie toate sentimentele ce brazdeaza chipul si inima...caci totul lasa urme.
In sticla dreptunghiulara nu pot incadra tot trecutul meu. Dar stiu ce crede lumea despre mine. Nu-mi pasa. Lumea incepe a se destrama, si totul se prabuseste. Visele cocotate pe stalpi din vata, soarele delicat din lacrimi, padurile de ganduri, cu realitati razlete ce hoinaresc prin ele, cu rauri de lumina si ploi de intuneric. Nimic nu ma poate face sa ma simt in siguranta, sa ma simt eu. Atat de multe schimbari au avut loc in exterior, in scutul protector al acestei lumi, incat ea insesi a inceput sa se clatine. Ea, care era cea mai solida creatie a mintii si a sufletului. Dar mai exista oare acest suflet? Nu este acum risipit in sutele de locuri vizitate, pe care creierul nu si le mai aminteste, bucatele ascunse pe cine stie unde? Goliciunea nu este vizibila...
Astazi m-am simtit mai nesigura decat am facut-o vreodata. Totul mi s-a parut ca se prabuseste, lacrimile mi s-au oprit in gat si creierul a refuzat sa mai functioneze. Pentru o fractiune de secunda am avut impresia unei caderi infinite. Nu mai era nimic de ce sa ma pot agata pentru a opri aceasta cadere. Totul parea fara speranta si departe.
Dar acum este din nou liniste. Poate prin aceste randuri au iesit la iveaza acele ascunse ganduri ce ma bantuie. Poate au plecat. Dar cu siguranta se vor intoarce, pentru a colinda din nou acele vise zdrobite si ganduri nerostite.
Este foarte tarziu, dar somnul nu pare sa se instaleze. Alte vise. Imi pare rau ca trebuie sa astept pana maine pentru a-mi pune in aplicare planul...Nu mai pot vedea lumina salvatoare, doar intuneric. Nu stiu daca am nevoie de certitudini, si oricum este prea tarziu....

Adio...."

Nu...

{Pentru un prieten bun...}


Ninsoare timpurie, frig amar
Si zile prea scurte, gand solitar.
Frunzele cad, amar pe pamant
Si iarna iar vine, din nou suierand,
Cu frig amar si ger alb.
Cu buze reci, cu parul dalb.
Adio, dar nu vreau sa pleci,
Maine tot aici sa petreci,
Sa nu pleci, te rog mai stai
Pana cand un fulg ai sa ai
In palma ta, sa nu se topeasca,
Sa-l pastrezi, sa nu se ofileasca.
Vant dezlantuit din nori,
E vremea perfecta sa mori.
Dar nu acum,
La inceput de drum,
Caci un sfarsit nu e mai mult
Decat un inceput.
Nu te supara, nu dispera,
Totul va fi in favoarea ta,
Trebuie sa speri, si sa crezi,
Va fi mai bine, ai sa vezi.
Si te rog nu ma uita,
Sub stratul gros de nea,
In apropiata iarna grea,
Nu ma uita...

Rosu vibrant

Rosul vibrant inunda o vena
Doar ca sa iasa, la fel ca o trena,
Pe buzele fierbinti,
Pe mainile cuminti
Ce stau nemiscate pe podea,
La fel ca si Ea.
Pielea delicata,
Alba, mult prea mata,
In contact cu gresia ciobita,
Plina de rosul vibrant ce palpita
Inca de viata.
Trandafirul primit,
Acum ofilit,
Sta martor la acest tablou,
Acest neclintit mormant, ce pare nou,
Pentru un suflet mult prea obosit,
Si la fel ca trandafirul, ofilit.
Firicel de rosu vibrant
Ce te scurgi elegant
Pe brate delicate,
Pe fasii mult prea late
De rochie de bal,
Cusuta cu voal,
Acum inrosita de plans,
Plans de rosu aprins.
Scurgandu-se si ultimul strop
De rosu vibrant de pe corp,
Firicel ca de ata,
Desprinzandu-se de viata....

Exterior

Superficiali, vedeti doar in exterior,
Si astfel totul e acoperit de-un nor
De cenusa deasa
Ce ustura in incercarea stearsa
De a vedea dupa el.
Frumusetea este doar un pretext
In incercarea de a fi perfect.
Perfect mutilat de exterior,
Dar negru si gol in interior.
Un zambet larg si ochi albastrii
Ce par a fi rupti din astrii,
Ascund o profunda chinuiala
Si o vaga banuiala
De ce trebuie sa existe, dar nicicand
Nu va avea un loc in al multimii gand,
Multimea monotona, omogena, identica
Ce sustine frumusetea patetica,
Prea perfecta pentru a fi atunsa,
Prea puternica pentru a putea fi stinsa,
Mult prea idolatrizata si mult prea cuprinsa
De prejudecati si sentimente obscure
Ce transforma frumosul in urat
Cauza clara,dar nevazuta, atat
De sustinatori cat si de cei ce vor
Frumusetea excesiva afara din viata lor.
Sunt orbi, dar tot sustin
Ceea ce este pe putin
Un vis,
O iluzie...

Papusi

Desenez
Linii haotice, curbe si drepte,
Fara sens, ele se misca in soapte,
Descriind un obiect, o fiinta,
O idee, poate o stiinta.
Corpuri fara fiinta,
Atarnand ca papusa fara sfori,
Suferind in tacere, de multe ori
Neclintite.
Ele sunt idealul, sunt considerate model,
Pentru o tara lipsita de tel
Pentru popor lipsit de vointa.
In noapte se termina tot,
Disparand o data cu lumina
Probleme ce pot, sau nu pot
Sa provoace, la fel ca morfina,
Dependenta; telul omului prost
Supus orbeste, lucrand fara rost,
Controlat de altii, ce stiu a purta,
Juca si controla
Sforle omului prost.

Zbor

Creionul rosu din mana mea
Si golul din privirea ta
Ma fac sa imi doresc ceva
Un lucru ce nu poate fi atins
O iubire, un foc nestins
O stea si un infinit cuprins
In palma mea inchisa
Strans.
Ascult Luna Amara si stau
Si ma gandesc la ce vreau
La lumi straine si la nori
La alte vieti ce-mi dau fiori
Din nou.
Si desi nu pot pleca acum
Sper ca in timp voi gasi un drum
Ce ma va duce undeva
Unde voi putea evada
Unde voi putea zbura,
Nimeni nu ma va mai vedea
Nimanui nu-i va mai pasa
Ma voi transforma
In fluture.
Si astfel voi pleca
Spre alte lumi.

Delir

E intuneric iar si e tarziu
Am uitat sa visez si e foarte pustiu
Acolo
In mintea mea.
Lumina difuza de afara
Ma irita si ma sacaie iara
Si chiar si copacul imi pare pustiu
Si totul e negru si iara nu stiu
De ce.
Depresii si lacrimi
Intuneric,
Coplesitor e sentimentul himeric
Sau poate e doar o idee
Gasita o data pe-o alee
Un gand imi trece prin minte
Lipsit de un scop sau de tinte,
Un rosu vibrant ma inunda
Un negru orbitor ma sugruma
Dar e frumos sa mori
Sa se sfarseacsa in zori
Si sa te trezesti in nori
Sus. Departe.
Plutind la nesfarsit
Pe cerul pustiit
Un soare cald, albastru
Un singur nor sihastru
Un gust amar, tacere
Si apoi brusc cadere
Si nici nu-ti imaginezi cata durere.
Fiecare centimetru
Doare.
Ma zvarcolesc, incerc sa scap
Dar sunt prinsa in propriul meu cap
Plin de fobii si frici.
Evadez.
Ziua e scurta si iar e tarziu
Iarasi e noapte si eu iarasi scriu
Cuvinte fara noima
Goale...