Learn to fly

Vii fugind...stai 5 minute, si pleci in fuga. Te-am plictisit.

Vii incet, cu pasi marunti. Nu iti ridici privirea si treci pe langa mine. Ma ignori

Vii usor, cu pasi sprinteni, te uiti la mine o clipa, apoi pleci razand. Iti bati joc de mine.

Vii vesel, sari si razi. Ma vezi si te opresti brusc. Pleci incet. Iti e mila de mine.

Nu mai vii... M-ai parasit.


Incerci sa iti ceri scuze prin lipsa ta. Crezi ca am sa te uit. Imi e frig, si soarele a apus de mult. E iarna si ninge. Tu nu existi. Nici un semn care mi-ar putea da de banuit ca ai existat vreodata. Fulgii reci se astern ca pe piatra.

“Aici sunt!! Uita-te in sus!!”

Vantul sufla incet, si matura amintirea slaba a prezentei tale. Unde? Cand? Se poate sa fi fost fara sa imi dau seama? Este un spatiu nemarginit, imens, si totusi ma sugruma, si ma simt inghesuita. Pianul nu stiu de unde se aude, dar se potriveste atat de bine cu frunzele ce cad, cu vantul ce le imprastie, cu ploaia ce le uda..

“Nu ma auzi...am incercat...”

Invat sa zbor. Am vazut candva la un vultur. Nu e atat de greu...Am cele trei pene ce mi-au soptit ca ma vor ajuta. Una alba, ea ma va purta sus de tot, in lumina. Una pictata cu nuante brune, ce ma va ajuta sa ma desprind, si una neagra, ma va proteja..

“NU! Nu sari, uita-te la mine..asculta-ma!”

Am gasit si locul perfect...o pajiste verde, ce se termina brusc cu o prapastie, dincolo de care se continua, si afiseaza cel mai frumos peisaj imaginabil. Nu imi e frica, stiu ca voi reusi. Voi zbura catre soare, apoi voi plana lin peste padurile de brazi ce mi se intind la picioare. Voi vedea caprioare si ...

“Te rog, asculta-ma, pot sa te ajut. Nu e nimic dincolo, n-o face...”

...imi iau avnt, ma duc cat de departe pot...si fug, fug inspre libertate. Inchid ochii si sar...vezi? nu ai avut dreptate, pot zbura! Si rad, rad din toata inima, cum nu am mai rad vreodata..uite, vezi? Pot! Pot! Si nu ai avut incredere in mine! Sunt libera!

“NU!! NU!! ...nu pot..nu...nu imi vine sa cred ce ai facut. Cum ai putut? Eram aici, trebuia doar sa te uiti in jur. Am fost intotdeauna aici...”


In bataia vantului, un singur om a fost martor...

Sunt libera

Ma vad la mare. Singura pe mal, nu este nimeni sa imi deranjeze acest moment perfect. Rochia alba imi flutura pe langa corp si imi mangaie pielea, iar vantul se joaca in parul meu. Lumina difuza ascunde tot timpul ce a trecut peste acel nisip fin ce imi sta la picioare, scaldat in apa sarata a marii. Un soare rosu apare incet la orizont, timid, parca sa nu raneasca cu lumina sa vietatile ce se ascund printre pietricele, si pe fundul apei. Apa imi scalda gleznele si ma poarta departe, spre orizont. Gandurile mele sunt la fel de departe, la trecut, la viitor, la toate clipele fericite din viata mea, la cele triste, ascest moment reunindu-le pe toate intr-un sentiment coplesitor. O lacrima imi aluneca pe obraz, si se pierde in marea sarata.

- Vantule, ia-ma cu tine, sa plutesc departe spre soare, sa zbor asemeni unei pasari, si sa uit de mine, si de viata mea aici jos, fa-ma nemuritoare!

Incet lumina creste, si razele soarelui ma incalzesc, imi scalda chipul. Ma deschid ca o carte in fata lui, si pe raza paseste o lumina mai orbitoare decat cea solara, parca mai densa si mai fina. Ca un fum, se intreapta spre infinitul multicolor al cerului, lasandu-ma in urma sa cad fara suflare pe nisipul fin. In cadere, am vazut in sfarsit fericirea suprema, o clipa mai intensa decat toata viata mea, ce m-a facut sa imi dau seama. Eram libera. Eram nemuritoare...

E liniste

In sfarsit e liniste. Nimeni nu ma mai striga, si nimeni nu mai vorbeste.
Dar totusi e atata galagie in capul meu, incat nimic din ce fac nu are logica, sau coerenta. Am incercat sa fac ordine intai in jurul meu, crezand ca asa organizez si ideile mele. Dar nu s-a intamplat. Si am vazut ca poti sa cazi mult mai jos decat podeaua camerei. As vrea sa simt o mana calda intr-a mea, si vantul sarat al marii in par. Sa simt nisipul sub picioare, si toate problemele sa dispara odata cu spuma valurilor. Dar asemeni lor, ele revin mereu.

Poate ca in alta lume, steaua mea nu cade, si straluceste cu putere asupra viselor mele. Sau pluteste atat de aproape incat caldura ei imi incalzeste surasul... am si uitat sa zambesc, sau sa rad din toata inima.

Nu, nu te apropia, s-ar putea sa te ranesc, doar uitandu-ma la tine. am o privire plina de ace ce tasnesc la cel mai mic contact. nu, nu te apropia.

Cealalta parte a mea ar vrea sa se desprinda si sa fuga din aceasta vizuina intunecata, sa vada cu alti ochi lumea, sa zboare si sa cante. dar este legata bine de piatra numita realitate. fugi cat mai poti, traieste, dar sa te intorci sa-mi povestesti, nu uita de mine...

Dar a uitat...

Cateva ganduri

Recomand ca acest post sa fie citit pe melodia urmatoare. Imi induce o stare de visare:)



Nebunie in jurul meu, oameni adunati la carti, pentru ca nu pot avea calculatorul la mine in camera, ca cine stie ce fac. Da, mentalitate de parinti superprotectivi. N-am ce-i face. Si pe langa faptul ca nu pot gandi calumea, pentru ca striga, rad, vorbesc tare, se mai aiu si de mine ca ce scriu atat. In fine, altceva vroiam sa zic. Am citit recent blogul unui prieten, si mi-am adus aminte de mine. Nu, nu m-am pierdut, dar mi-am dat seama ca afisez in ultima vreme o fata "comerciala", sunt asa cum ar vrea lumea sa fiu, ma las dusa de val, parca plutesc printre zile. Am observat ca nu are rost sa fiu eu, pentru ca nimeni nu are timp sa ma asculte. Ce mult timp a trecut de cand am purtat o discutie cu adevarat interesanta, careia sa-i cauti sensuri unde nu exista, sa desparti firu in 16, etc. Trebuie sa imi gasesc timp sa ma gandesc si la mine, sa stau sa ma mai gandesc la diverse lucruri, cum faceam inainte. Dar asta nu am. Timp. Asta ne lipseste la toti. Timp sa facem ce ne place, fie ca dormim sau palavragim.

Da, am uitat sa fiu eu. Persoanele cu care puteam sa fiu eu nu sunt aici..se plimba. Si mi-e frica ca se vor departa si mai tare o data cu facultatea. De fapt sunt sigura. Si atunci fata mea superficiala va fi omniprezenta. Oare ma voi schimba si eu intr-o persoana comuna? Asa cum mai nou sunt toti. Sper ca nu, dar daca nu ma pliez pe societate, s-ar putea sa fiu respinsa si ocolota. Pentru ca EU ma enervez repede, urlu, spun verde in fata si ragai. Da, asta e. Sper sa pot gasi persoane adevatare si acolo.

Pe langa asta, ar mai fi cateva de zis. Nu am mai citit o carte buna de mult. Nimeni nu mai citeste azi. O carte care sa ma puna pe ganduri, sa intru in pielea personajului si sa traiesc o data cu el.

Cred ca de la statul asta in casa imi pierd mintile. Sunt atatea lucruri care as vrea sa le fac..dar nu pot. Visez cu ochii deschisi, si ma gandesc la ce voi face cand... dar nu se va intampla, niciodata planurile nu se pot duce la bun sfarsit, pentru ca trebuie sa apara ceva care sa le schimbe cursul. Asta e viata, trebuie sa ma obisnuiesc.

Si ma enervez cand sunt luata la misto pentru parerile mele.