E liniste

In sfarsit e liniste. Nimeni nu ma mai striga, si nimeni nu mai vorbeste.
Dar totusi e atata galagie in capul meu, incat nimic din ce fac nu are logica, sau coerenta. Am incercat sa fac ordine intai in jurul meu, crezand ca asa organizez si ideile mele. Dar nu s-a intamplat. Si am vazut ca poti sa cazi mult mai jos decat podeaua camerei. As vrea sa simt o mana calda intr-a mea, si vantul sarat al marii in par. Sa simt nisipul sub picioare, si toate problemele sa dispara odata cu spuma valurilor. Dar asemeni lor, ele revin mereu.

Poate ca in alta lume, steaua mea nu cade, si straluceste cu putere asupra viselor mele. Sau pluteste atat de aproape incat caldura ei imi incalzeste surasul... am si uitat sa zambesc, sau sa rad din toata inima.

Nu, nu te apropia, s-ar putea sa te ranesc, doar uitandu-ma la tine. am o privire plina de ace ce tasnesc la cel mai mic contact. nu, nu te apropia.

Cealalta parte a mea ar vrea sa se desprinda si sa fuga din aceasta vizuina intunecata, sa vada cu alti ochi lumea, sa zboare si sa cante. dar este legata bine de piatra numita realitate. fugi cat mai poti, traieste, dar sa te intorci sa-mi povestesti, nu uita de mine...

Dar a uitat...