Cateva ganduri

Recomand ca acest post sa fie citit pe melodia urmatoare. Imi induce o stare de visare:)



Nebunie in jurul meu, oameni adunati la carti, pentru ca nu pot avea calculatorul la mine in camera, ca cine stie ce fac. Da, mentalitate de parinti superprotectivi. N-am ce-i face. Si pe langa faptul ca nu pot gandi calumea, pentru ca striga, rad, vorbesc tare, se mai aiu si de mine ca ce scriu atat. In fine, altceva vroiam sa zic. Am citit recent blogul unui prieten, si mi-am adus aminte de mine. Nu, nu m-am pierdut, dar mi-am dat seama ca afisez in ultima vreme o fata "comerciala", sunt asa cum ar vrea lumea sa fiu, ma las dusa de val, parca plutesc printre zile. Am observat ca nu are rost sa fiu eu, pentru ca nimeni nu are timp sa ma asculte. Ce mult timp a trecut de cand am purtat o discutie cu adevarat interesanta, careia sa-i cauti sensuri unde nu exista, sa desparti firu in 16, etc. Trebuie sa imi gasesc timp sa ma gandesc si la mine, sa stau sa ma mai gandesc la diverse lucruri, cum faceam inainte. Dar asta nu am. Timp. Asta ne lipseste la toti. Timp sa facem ce ne place, fie ca dormim sau palavragim.

Da, am uitat sa fiu eu. Persoanele cu care puteam sa fiu eu nu sunt aici..se plimba. Si mi-e frica ca se vor departa si mai tare o data cu facultatea. De fapt sunt sigura. Si atunci fata mea superficiala va fi omniprezenta. Oare ma voi schimba si eu intr-o persoana comuna? Asa cum mai nou sunt toti. Sper ca nu, dar daca nu ma pliez pe societate, s-ar putea sa fiu respinsa si ocolota. Pentru ca EU ma enervez repede, urlu, spun verde in fata si ragai. Da, asta e. Sper sa pot gasi persoane adevatare si acolo.

Pe langa asta, ar mai fi cateva de zis. Nu am mai citit o carte buna de mult. Nimeni nu mai citeste azi. O carte care sa ma puna pe ganduri, sa intru in pielea personajului si sa traiesc o data cu el.

Cred ca de la statul asta in casa imi pierd mintile. Sunt atatea lucruri care as vrea sa le fac..dar nu pot. Visez cu ochii deschisi, si ma gandesc la ce voi face cand... dar nu se va intampla, niciodata planurile nu se pot duce la bun sfarsit, pentru ca trebuie sa apara ceva care sa le schimbe cursul. Asta e viata, trebuie sa ma obisnuiesc.

Si ma enervez cand sunt luata la misto pentru parerile mele.