Release me

Release me from living a boring life...

Rutina, plictiseala, nimic, un nimic plicticos, si aceleasi sentimente. Fiecare loc te leaga de el cu anumite sentimente, fie ele bune sau rele. Iti aduci aminte prima data cand ai fost la mare cu cortul, prima senzatie de libertate totala, si nu vei uita niciodata locul unde ai zis pentru prima data "sunt eu, si nimic nu ma poate opri sa fiu eu!". In acelasi timp, locul unde iti desfasori viata de zi cu zi, unde iti tii toate frustrarile, coridorul caminului, pe care ai stat pana la ore dubioase, depanand amintiri si despicand firul in 4 asupra unor probleme mai mult sau mai putin reale, in diferite stadii de betie,cu tot felul de oameni, ti se pare un loc ingrozitor, datorita invalmasirii sentimentelor diferite ca intensitate si semnificatie. Dar totusi cand e gol ti se pare atat de pustiu si sinistru chiar. In clipele acelea nu te mai leaga decat o stare de visare la fel de sinistra ca si coridorul in sine. Cand te joci cu bricheta, desi nu fumezi, si auzi doar sunete infundate din camerele incuiate, dar nimic concret, iti zici ca ar trebui sa te culci. Dar de ce sa faci asta? Sa pierzi singurele momente de liniste pe care le ai?

Perdelele ce nici nu filtreaza lumina, nu sunt nici opace dar nici transparente, si nu blocheaza privirea oamnilor ce se plimba prin fata geamului noaptea, dar sunt de un roz atat de suparator incat ti-ar face placere sa le vezi arzand impreuna cu asternuturile la fel de roz ale colegelor de camera, nu ajuta la detasarea de real. Culoarea suparatoare parca te tine intr-adins treaz si constient de ce e in jur, si ea te detesta la fel de mult cat este ea detestata de tine. Deciziile inconstiente ale persoanei care le-a cumparat te face sa iti pierzi calmul de fiecare data cand te uiti afara. Si la ce sa te uiti? La alt perete gol, portocaliu, cu tencuiala cazuta, si cu pete de noroi pe el. Nimic mai bun nici cand iesi din nou pe hol, si de acolo afara. Mazga de pe jos, cainii vagabonzi, trafic, poluare, injuraturi, taximetristi scarbiti, oameni grabiti, o combinatie perfecta, un tablou al capitalei, un tablou al vietii banal de dezgustatoare pe care o duci. Tu si inca cateva sute de oameni ca tine.

Nu mai e nimic de zis, nimic nu se va schimba prea curand, masa de oameni va fi mereu aceiasi, aceleasi masini si aceiasi caini. Nu conteaza daca ei se schimba, pentru tine vor fi intotdeauna "multimea, traficul si vagabonzii" omniprezenti in zona.

Urasc rozul.