Monday, 18 January 2010

Din nou aici

Nici sonata lunii si nici predarea de maine nu ma afecteaza. M-a pocnit o stare oribila. Simt in adancul meu ca ce ceva se va intampla...si nu stiu despre ce e vorba. Sunt agitata si fara chef, parca am un nod in gat, si ceva nu ma lasa sa respir. In acelasi timp, stomacul meu sta pregatit parca pentru o invazie. Nu inteleg ce mi se intampla. Nu pot sa ma concentrez, dar pot sa ma uit in gol pentru minute in sir si sa nu aud nimic in jur. Cred ca incep sa o iau razna. Eh, nu-i nimic, asa poate sunt si eu observata sau poate fac ceva ce imi doresc de mult. Sau poate nu. Mi se pare ca nu mai este nimic maine, un neant fara sfarsit. Ca atunci cand stai in mijlocul unui drum ce e invaluit in ceata si nu se termina, nu ii vezi sfarsitul, dar nici ce este la 2 metrii de tine. Oriunde te uiti este alb, liniste si racoare. Esti singur si nimeni nu te aude. Ai putea sa mergi ore in sir fara sa gasesti ceva. Ar fi minunat. Liniste totala...impietrire.

Si din nou te gandesti ce iti aduce ziua de maine. Iti spun eu, nimic, absolut nimic. E o zi la fel ca oicare alta, in care nu se va intampla nimic. Aceiasi oameni fara fetze sau nume, aceleasi zgomote produse de aceleasi surse, aceleasi locuri murdare si imbaxite din care nu poti scapa, pentru ca asa doreste societatea. O inchisoare impusa si acceptata fara proces. Exact asa vei vedea ca nimic nu se schimba. Dupa proiectul asta va veni altul. Unul se termina doar ca altul sa inceapa, este o etapa ciclica a vietii tale din care nu poti scapa decat daca iti tii respiratia si te ineci. Da, ai citit bine. Trebuie sa te scufunzi sub stratul de suprafata pe care plutesc tot felul de mizerii ale vietii umane. Sa te scufunzi spre negrul necunoscut si rece ce zace infinit sub tine. Dar putini au curajul. Sa uite de lumea de sus si sa ramana acolo, caci au gasit un loc pe placul lor.

Si mai mult decat atat, cand aburul iti iese pe gura, si ceata deasa s-a transformat in ninsoare, realizezi ca oricum iei lucrurile, tot singur vei ramane. La fel cum fulgul ce ti-a cazut in palma se topeste singur, dar este la fel cu cei ce cad impreuna, caci ei se topesc la fel, singuri in multime...

Intotdeauna vom fi singuri, indiferent de ce se afla in jurul nostru.

1 comment:

Danube Daughter said...

Hei, nu stiam ca scrii :D am sa te urmaresc de acum. Imi place... esti foarte directa, oricat de crud ar parea monologul, you are pure reality. May you have a nice evening >:D<