Lumi paralele

Doua lumi se ciocnesc violent
Ca apoi sa devina doar una
Dar totusi departe si totusi absent
Nu vor sa alunge furtuna

Copil balai cu ochii vii
Tu ii iubesti la fel
Doi sori, ce fac din noapte zi
Doi sori ce stralucesc pe cer

Iubindu-i pe-amandoi atat
Cum nimeni nu mai stie
Le-ai facut atata rau incat
Ei nu mai vor sa-nvie

Mereu o lupta intre ei,
Dar oarba, nersotita
Caci lupta pentru ochii cei
Care cu dragoste-i alinta

Copile drag, nu plange iar,
Tu nu ai nici o vina
Iubesti prea mult ,si in zadar,
Vrei prea multa lumina.

Caci nimic nu va putea trai
Cu doi sori odata,
Unul din ei tot va muri,
Sau vor muri de-odata...

Furtuna

Te vad
Prin ochiul unui geam,
Prin panza de paianjen ce vibreaza
La cea mai mica adiere...
Si esti fericit...dansezi,
Te invarti, ametesti, cazi,
Si te ridici...
Iarba parca e mai verde,
Atinsa de tine
Soarele iti lumineaza chipul,
Vantul ti-l mangaie,
Si tu visezi...

Dar de-o data cerul se intuneca
Si stai cu privirea in pamant
Parca astepti ceva...
Fulgere nu contenesc sa-ti lumineze chipul
Acum alb, si stralucitor...
Vantul iti incurca pletele,
Si hainele parca vor sa te sufoce.
Se sfasie...
In toata agitatia tu stai nemiscat,
Impietrit, alb..
Dar pe spatele tau, acum dezgolit,
Doua firicele de sange apar,
Ce curg, siroind, spre pamant.
Iar in urma lor, pielea se despica,
Si in agonie tu stai nemiscat si astepti...

In mijlocul furtunii, un fulger
Mai aprig si orbitor
Loveste,parca atras de sange ca un rechin
Si cazi in genunchi, te prabusesti
Si din spatele tau lovit,
Apar pe nesimtite doua aripi
Dar Negre ca abisul sunt,
Lucesc in lumina furtunii...
Alerg spre tine, mi-e frica..
Te iau in brate si te sarut,
Dar cu nepasare ma respingi,
Si ma arunci la o parte.
Apoi te ridici, si cu privirea spre cerul innorat
Iti desfaci aripile, si te lasi in voia vantului,
Te ridici incet, spre creatorul tau,
Furtuna...

Te privesc cum te departezi...
Cu lacrimi in ochi, iti soptesc un ultim
"te iubesc"
Dar nu pot sa fiu suparata,
Caci acolo, in mijlocul furtunii,
Am vazut cum

S-a nascut un inger...

Fata din vis

Din negura gandirii, subtire
O ata de lumina se desprinde,
Creste putin, isi continua drumul
Spre lumea de afara.
Vrea sa se materializeze in arta,
In fotografie ori desen.
Se incolaceste pe rama unei zi,
Prin crengile purpurii se inoada
Se opreste, priveste, viseaza...
In padurea deasa, cuprinsa de fiori,
O lata idee serpuieste printre ramuri,
Gadila frunzele timpului, impodobeste
Pustiul neclintit. Vant.
adiere calma, ce o poarta peste ani,
Zburand spre sfarsit si spre-nceput,
O rosie fasie, o fata...
O privire senina, ochi de margean,
Si pletele ce-i mangaie fata
In zbor ridicata spre cer.
Soarele ascuns in mijlocul padurii,
Raze de parfum plutesc,
Pe iarba moale doarme copila,
Si paru-i in vis se transforma,
Cu fiecare firicel, o noua idee,
O noua lume se naste, apoi din nou
Copila se trezeste, purtata de vant.
Cu mainile intinse, imbratiseaza cerul,
Gata de o noua aventura,
Si fasia purpurie, visul etern
O invaluie si o poarte prin padure
Spre alte lumi...

Voi sta langa tine, promit!

Iubesc
Dar ce conteaza? Cui ii pasa
De ce simt eu?
Durerea din coaste vesteste
Ca a mai trecut o clipa...
Si inca una, mereu
Mereu ceasul bate, mereu timpul trece
Captiva ca in cusca
Ma simt. Si nimeni nu vede
Suferinta ce ma apasa
Ma striveste ca pe-un flutur
Indiferent la frumusetea sa.
Intre patru pereti, sentimente
Salbatice dezlantuie vant
Ce ma tranteste la pamant
Ma zbat, dar el nu ma aude
"Vreau sa mor, in chinuri de iad
decat sa te vad indiferent, absent!"
Urlu, din nou ma izbesc,
violente, sentimente:"Dar te iubesc,
si vreau sa mor, sa fiu langa tine!"
Cuprind intre palmele reci
Crucea de pe mormantul tau
Si o sarut, de parc-ar fi vie.
Suspin langa ea, dar lacrimi nu pot
A varsa.
Pamantul inghetat ma arde de tot
Caci tu esti acolo, cu ochii deschisi
Privesti in lemnul ce te-nvaluie
Si stai nemiscat, si parca asculti
Cum vantul surd goneste.
E frig dar nu pot sa te las,
Esti singur acolo, ti-e frica
"Voi sta langa tine, promit!"
Lin ma asez langa crucea ce arde
In palmele mele semne de dor,
Cu capul in jos, cu fruntea plecata,
Astept...
Sa mor.

Inscription on a tomb stone

"All the tears in the world are meant to come out of my eyes and down my cheeks, and drown me, because, after all, I am the sorrow holder, and every sorrow in the world has to come down my face for me to be alive. It's like food and water to others, only it hurts more... And now I end the story for you, traveler, so you can continue your journey, because mine ended just before it started. With a tear I bless thee.

Cuvinte

De ce
Nu mai pot vorbi?
Cuvintele buzele nu le vor a parasi,
Ma aflu captiva in fraze banale,
In cuvinte si expresii stradale,
Inapta de poezie, de scris,
Litere aleatorii, creion imprecis
Nu vor a asterne pe alba hartie
Gandurile si ideile trecand in nestire
Prin fata ochilor, prin vis.
Pe podeaua rece, gandurile mele
S-au lipit, si se lupta intre ele
Le privesc absent,
Incoerent,
Cum mor incet, dispar,
Si altele noi apar,
Si foaia alba sta alaturi
Poate, poate prinde franturi
De ganduri.

Haos

Din haos si lumea si iubirea s-au nascut
Si in haos se intorc, si se prefac in lut
Amestecat cu sange otravit si cu durere,
Cu tot ce este tainic, cu mistere.
Rosu sangeriu picteaza acea bolta
A idealurilor omenesti nascute din mandrie
Ce dainuiesc, apoi se sting, cad in uitare
Si genereaza un rau fierbinte de furie.
In miticul Olimp se strang toti zeii
Gandirii omenesti fara de trup,
Se sfatuiesc, dar parca raman ca ateii,
Fara de credinta, de noima sau de scop.
Poate Nemesis, in a ei furie,
Distruge to ce in fata-i vede
Dar zeii tot nu pot decide
Scopul vietii pe pamant.
Omul - risipa de energie si praf,
Creeaza numai ganduri negre si razboi
Si iubirea moare, inainte de a fi rostita,
Totul naste ura, moare pentru voi.
Si intunericul nu iarta, nu uita,
Timpul se opreste, visele aduna,
Soarele in asfintit nu mai vrea s-apuna.
Isi imprastie raze sangerii,
Peste toata lumea
In flacari piere totul,
Ard intruna.
Agonia nu se simte, clipa
Trece, sau ramane pe vesnicie,
Nemiscata, suspendata,
De sus ea priveste,
Atarnata ca de stele,
Dar neajungand la el,
Viseaza, dar atat.
Nu indrazneste mai mult,
Priveste cum focul mistuie lumea
Creata cu atata grija
Cladita cu o intentie buna,
Dar se face scrum in propria-i simtire
Ura, razboiul, nimicind-o in nestire...
Oare va renastea ea, ca un Phoenix
Din cenusa?
Sau pana si cenusa este otravita?

Poate...
Renaste, poate iubirea razbeste,
Domina totul, reface o stea
Dar fragila, moare din nou,
La nesfarsit.
Ciclul acesta, renascand si murind,
Slabeste de fiecare data
O iubire infima, prea slaba
Dar renaste mereu, sperand,
La o lume perfecta visand.
Doar vise, la fel ca si clipa
Ce sta suspendata in acest moment final
Un ultim moment de triumf al fricii
Dupa care este doar tacere.
Clipa prelungita in etern,
Ce nu cunoaste moarte,
Ce nu cunoaste...

Iubire si ura, un singur pas
Despartindu-le in lume,
Contopindu-le-n visare,
Prea aproape de omul
Ce nu stie a deosebi
Prieten de dusman,
Iubindu-l si urandu-l deopotriva.
Clipa suspendata in etern,
Te intrebi ce a dus la haos?
Aceasta granita prea subtire,
Acest pas mic, usor de confundat
De muritori, dar si de zei,
Pentru care muzica este si
Iubire dar si tunet.
Si atunci te mai intrebi
Draga clipa, de ce...

Nici poeti nici filozofi
Nu vorbesc in scrierile lor
De haos. Dar nu de cel lumesc,
Ci de cel ceresc, ascuns in vise,
In ganduri, in suflete, trairi
Sau in iubiri.
Neinteles de multi, el este ocolit,
Nebagat in seama, rugunit.
Acesta la randul lui se dezvolta,
Creste, mana in mana cu moartea.
Isi sorb reciproc voluptatea, traiesc
Se contopesc,
Palpita, sunt vii.
Dar neinsemnate, ele rapesc omului
Viata.

Astfel draga clipa, eternitatea
La picioarele tale se intinde,
O eternitate, suspendata ca si tine,
In haos...